În anul 2012, Cristian Gog devenea câştigătorul celui de-al doilea sezon al Românii au Talent şi cucerea publicul cu numerele sale de iluzionism. Magicianul a pus mâna pe un premiu de 120.000 de euro şi a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi mentalişti din ţară.
Născut în judeţul Alba în 1981, Cristian Gog a fost fascinat încă de mic de trucurile magice, iar în anii facultăţii a început să manifeste interes faţă de ramura iluzionismului numită mentalism. Scena Românii au Talent a fost locul potrivit pentru el să îşi încerce numerele, iar atât juriul cât şi publicul au rămas mască văzând abilităţile sale.
În finală, el a reuşit performanţa de a-şi reduce bătăile inimii atât de mult încât aparatul EKG nu i-a mai putut detecta pulsul şi a primit majoritatea voturilor telespectatorilor, câştigând astfel premiul de 120.000 de euro. Gog nu „a spart” însă banii pe distracţii şi lucruri luxoase, ci a preferat să investească în cariera sa şi într-un apartament în care locuieşte alături de soţie şi de cei doi fii ai săi.
În prezent, Cristian Gog are spectacole de iluzionism în ţară, însă paticipă şi la petreceri private contra cost. Totodată, într-un interviu acordat în urmă cu aproape un an, el mărturisea că a început să investească şi în monede virtuale.
Victoria lui Cristian Gog în sezonul 2 al emisiunii Românii au Talent nu a fost lipsită de controverse, iar la scurt timp după ce acesta a reuşit să pună mâna pe premiu au început criticile.
Mai exact, mai mulţi telespectatori ai show-ului difuzat de Pro TV au descoperit că acesta folosea trucuri luate de pe Youtube. Mai mult decât atât, multe din numerele sale se bazau pe elemente de recuzită care puteau fi achiziţionate online, de pe site-uri dedicate iluzionismului.
Unii au acuzat şi postul de televiziune că l-a ajutat pe Cristian Gog să regizeze momentele şi astfel să câştige în faţa dansatorului Mihai Petraiche şi a speedcuber-ului Cristian Leana. În replică, iluzionistul ardelean a spus că: „Nu am susținut niciodată că e real ceea ce fac eu pe scenă”.
În apărarea sa a sărit şi Andi Moisescu, unul dintre juraţii show-ului, care a declarat că ştie că acesta foloseşte trucuri care pot fi cumpărate uşor de pe Internet, dar că îi place modul în care mentalistul se foloseşte de aceste elemente.